Observând nevăzutul. Metodă inedită pentru localizarea scurgerilor din acoperiș: cu raze infraroșii
Cu siguranță te-ai aflat, cel puțin o dată, în teribila situație în care îți cauți cheile sau portofelul prin casă și nu le găsești. Și în care ți-ai fi dorit să “vezi” prin obiectele de mobilier, pentru a le identifica mai repede.
Ei bine, cam așa se întâmplă și cu localizarea scurgerilor din acoperiș. Acest lucru poate fi la fel de provocator și de enervant, în cazul în care durează până sunt identificate. Și durează!
Sursa scurgerilor din acoperiș este greu de descoperit și, de regulă, le dă bătăi de cap chiar și specialiștilor în soluții de acoperire. Iar asta pentru că fiecare element al unui acoperiș poate cauza scurgeri – fie învelitoarea, fie ceea ce se află sub învelitoare sau sistemul de colectare a apei pluviale. Putem vorbi despre o ruptură, despre o suprafață poroasă, neetanșeitate, iar lista continuă. Pentru a rezolva provocarea, a fi eficienți și a le oferi clienților sentimentul de siguranță și de acoperire 100%, specialiștii în acoperire au dezvoltat sau implementat, de-a lungul timpului, o mulțime de idei și de soluții menite să îi ajute. Iar una dintre acestea este tehnologia cu raze infraroșii. Cu ajutorul ei, pot identifica mai eficient locurile umede și astfel determina cauza scurgerilor din acoperiș.
Cum funcționează localizarea scurgerilor din acoperiș cu raze infraroșii?
Dacă ne uităm la principiile de funcționare ale tehnologiei, vom înțelege că această soluție pentru localizarea scurgerilor din acoperiș este una foarte ingenioasă:
Razele infraroșii măsoară căldura emisă de o suprafață sau de un obiect. Aceasta este colectată de o cameră specială, care traduce informația în imagini. Ulterior, ele sunt analizate de profesioniști special pregătiți, care determină dacă există anomalii. Iar în contextul scurgerilor din acoperiș, analizele sunt eficiente spre final de zi, când corpurile încălzite în timpul zilei se răcesc, nemaifiind expuse la soare, arată specialiștii.
Și, chiar dacă până acum, în acest articol, am dat de înțeles cum că investigarea și localizarea scurgerilor din acoperiș cu tehnologie infraroșie pare a fi o știință complexă, nu este chiar așa. Asta pentru că principiul aplicabilității este foarte simplu și intuitiv. Apa care se infiltrează sub învelitoare, cât și zona prin care se întâmplă acest lucru, va fi mai caldă la final de zi decât restul ariei, pentru că va reține căldura acumulată pentru mai mult timp. O diferență evidentă pentru camera cu infraroșu, dar și pentru tehnicianul care intepretează datele. Ulterior analizei, specialiști în sisteme complete de acoperire se vor ocupa de remedierea problemei care generează scurgeri, care poate însemna chiar înlocuirea parțială a acoperișului, din zona afectată.
Chiar dacă în România nu a fost implementată încă o astfel de tehnologie pentru localizarea scurgerilor din acoperiș, iar din această cauză lucrurile sunt puțin mai “complicate”, este recomandat să faceți verificări vizuale anuale ale învelitorii, pentru a preîntâmpina cât mai din timp situațiile în care infiltrațiile pot ajunge să producă pagube însemnate. Iar pentru a fi 100% acoperiți, este recomandat să contactați specialiști în acoperire care să vă ajute cu acest lucru.