Ce măsuri am implementat la Cover Grup Construct pentru o mai bună sustenabilitate, în vânzarea și construcția de acoperișuri

Ce măsuri am implementat la Cover Grup Construct pentru o mai bună sustenabilitate, în vânzarea și construcția de acoperișuri

În cei 15 ani de activitate în vânzarea și montajul de acoperișuri, la Cover Grup Construct am adunat o vastă expertiză, încât să implementăm măsuri concrete pe plan comercial și logistic, pentru creșterea sustenabilității, atât pentru noi, cât și pentru clienții noștri. Cu toate că au fost introduse treptat în activitatea noastră, astăzi le anunțăm în premieră, odată cu una dintre cele mai importante noutăți: înlocuirea flotei de automobile cu unele electrice.

O nouă flotă, 100% electrică

După o analiză a activității și a nevoilor punctuale pe care echipele companiei le au pe teren, în acest an a fost demarată înlocuirea flotei de automobile cu unele electrice, precum și instalarea unor stații de încărcare la sediul din Afumați, Ilfov. În contextul livrărilor cu termen îndelungat din industria auto, până în momentul de față au fost înlocuite primele automobile din flotă cu modele Dacia Spring, urmând ca până la începutul anului viitor numărul acestora să se dubleze.

“Un consultant sau un agent de teren din echipa noastră parcurge zilnic aproximativ 100 de kilometri între locațiile clienților noștri, așadar alegerea noastră satisfice nevoile pe care le avem în momentul actual. Ne bucurăm ca, prin această alegere, să contribuim la reducerea emisiilor de carburanți, al zgomotului urban precum și al consumabilelor necesare întreținerii unor automobile clasice. În plus, prin utlizarea acestor automobile am redus cu câteva zeci de procente costurile cu deplasarea zilnică a colegilor noștri”, declară Florin Pană, Fondator și Director General Cover Grup Construct.

Lindab, Rheinzink, Creaton, Fakro, Velux. O rețea de furnizori consacrați, parteneră pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate

Încă de la înființare, în 2007, Cover Grup Construct și-a construit activitatea și reputația prin colaborarea cu furnizori consacrați din domeniul de activitate în care activează, de exemplu pentru țiglă metalică, tablă fălțuită, țiglă ceramică. Coroborat cu obținerea de acreditări în serviciile de montaj și pregătirea constantă a echipelor de lucru, compania și-a asigurat o evoluție constantă pe piața de construcții.

Având ca furnizori liderii din domeniul fabricării de învelitori metalice sau ceramice și a accesoriilor pentru acoperișuri, Cover Grup Construct a reușit să ofere, în permanență, cele mai noi și sustenabile soluții pentru acoperișurile clienților.

“Partenerii noștri investesc constant în realizarea celor mai sustenabile soluții de acoperire iar noi, în calitate de distribuitori și montatori acreditați, suntem la curent cu noutățile pieței, pe care le implementăm în proiectele noastre”, adaugă Florin Pană.

Cum contribuie serviciile integrate de vânzare – montaj acoperișuri la creșterea sustenabilității

“Sustenabilitatea este un obiectiv complex, de echipă. Așa cum noi căutăm să îl obținem împreună cu furnizorii cu care colaborăm, dar și cu clienții, care primesc întotdeauna cele mai modern, testate și personalizate soluții de acoperire pentru proiectele lor”, adaugă Florin Pană, Fondator și Director General Cover Grup Construct.

Potrivit acestuia, Cover Grup Construct oferă inclusiv servicii de consultanță, ajutând clienții să ia cele mai bune și sustenabile decizii pentru proiectele lor. Acest lucruse traduce prin:

  • Comercializarea unor învelitori optimizate pentru fiecare proiect, în concordanță cu mediul în care se află.
  • Utilizarea unor sisteme de izolație complexe, care să asigure o temperatură optimă în interior și să ducă, astfel, la scăderea costurilor cu căldura/răcirea caselor și clădirilor. Implementate corespunzător, astfel de soluții pot reduce facturile de energie cu cel puțin 10%.
  • Planificarea montajului astfel încât pierderile de material să fie minime. Totodată, în vederea obținerii acestui rezultat sunt recomandate soluții și învelitori care tehnic contribuie la acest obiectiv.