6 întrebări frecvente ale clienților Cover Grup despre țigla metalică

6 întrebări frecvente ale clienților Cover Grup despre țigla metalică

Primăvara și vara reprezintă sezoane numai bune pentru renovări sau începerea unui proiect nou de construcții. Iar când ne gândim să investim într-o casă, e bine să fim atenți și la acoperiș.

De aceea, vrem să aducem în discuție un material popular pentru acoperiș, anume țigla metalică. Despre aceasta, de-a lungul anilor de activitate ai echipelor Cover Grup Construct, au apărut o mulțime de întrebări din partea clienților. În continuare, vom răspunde la cele mai frecvente 6 dintre ele:

De ce este suprafața de țigla metalică mai mare față de suprafața structurii de lemn?

În general, aproximativ 13-15% din suprafața de țiglă metalică o reprezintă pierderea rezultată din îmbinările panourilor de țiglă metalică.

De asemenea, se adaugă și pierderile ce vor rezulta în urma debitării capetelor panourilor pe perimetrul apelor acoperișului. Asta înseamnă că, de exemplu, la o arie a acoperișului de 100mp, vei avea nevoie de minim 122 mp de țiglă metalică.

Contează atât de mult să am o țiglă metalică cu Zinc 275g/mp față de una cu 225g Zinc/mp?

Țigla metalică nu va rugini niciodată în câmp timp de 50 de ani, datorită faptului că oțelul este protejat de vopsea, grund și un strat de zinc. Muchiile tablei sunt însă cele mai expuse coroziunii. Un strat de 225g Zinc/mp este la limita inferioară a protecției pe care o poate asigura unei țigle metalice de 0.5mm, astfel că recomandăm să avem minim 275g Zinc/mp pentru o țiglă de 0.5mm.

Cât de mult deranjează zgomotul creat de ploaie pe țigla metalică?

Zgomotul ploii pe țigla metalică este aproape inexistent, dacă se realizează o termoizolație corespunzătoare la nivelul structurii de lemn. Foarte rar, la ploi torențiale și cu picături mari de apă se poate auzi un mic zgomot, așadar nu îți face griji, chiar dacă ai dormitoare la mansard.

Crează condens țigla metalică?

Într-adevăr, aceasta este principala problemă de care se ține mult prea puțin cont. Atâta timp cât în interiorul casei avem o temperatură mai mare decât cea de afară, pe spatele panourilor de țiglă metalică va exista condens aproximativ 9-10 luni pe an. De asemenea, spatele panourilor de țiglă metalică au o protecție mult mai slabă în comparație cu „fața” țiglei metalice, iar riscul de apariție a coroziunii este destul de mare. Astfel, pentru a evita acest fenomen, este obligatoriu să ventilați sistemul de învelitoare. Un rol important îl are și folia anticondens, despre care vom povesti într-un articol viitor.

Cât durează montajul învelitorii?

De exemplu, la un acoperiș cu suprafața de 200mp, este nevoie de aproximativ 3 zile pentru montaj, dar în funcție de perioada anului, proiect și de condițiile meteo, montajul poate dura și 4 zile.

Garniturile șuruburilor trebuie schimbate la fiecare 5 ani?

Din fericire, nu. Șuruburile cu care se fixează țigla metalică se dau în șipca de lemn, de aceea se realizează o fixare rigidă și șurubul nu mai are nicio șansă să aibe vreun joc în poziția respectivă. Însă este foarte important ce meșteri alegeți atunci când vreți să montați țiglă metalică, întrucât aceștia pot da greș atunci când fixează șurubul în poziția unde este șipca de lemn și, astfel, pot să apară infiltrații.

Așadar, noi sperăm că am acoperit cele mai dese întrebări cu referire la țigla metalică, însă vă stăm la dispoziție și cu alte informații oricând veți vrea să începeți un proiect. Ne puteți scrie la office@cover-grup.ro, pentru a ne povesti despre el.